Dumnezeu Cel Bun Si Sfant | Stefan Miculaiciuc Apr 2026

— Dar unde locuiește El, bunicule? E sus, în cer? mai întrebă micuțul.

Ștefan zâmbi din nou, cu ochii umezi de emoție. Îl înveli pe băiețel cu sumanul său gros de lână și privi spre cerul înstelat. În inima lui, o rugăciune simplă de mulțumire se ridica spre Cel de Sus, confirmând legătura eternă dintre om și Creatorul său. Dumnezeu Cel Bun și Sfânt era acolo, vegheind tăcut peste satul adormit.

— Vezi tu, băiatul meu, continuă bătrânul Ștefan cu o voce caldă și domoală, lumea asta e plină de alergătură și de griji. Oamenii uită adesea să privească spre cer și să mulțumească. Dar tu să nu uiți niciodată. Când ești fericit, spune-I mulțumesc. Când ți-e greu, cere-I ajutorul. Pentru că El este un Tată bun, care nu Își părăsește niciodată copiii. Dumnezeu Cel Bun si Sfant | Stefan Miculaiciuc

Ștefan își aminti de o iarnă cumplită, când rămăsese blocat în munți cu oile. Viscolul urla ca o fiară rănită, iar potecile dispăruseră sub troiene uriașe. Atunci, înghețat și deznădăjduit, căzuse în genunchi în zăpadă și strigase din tot sufletul: „Doamne, Dumnezeule Bun și Sfinte, nu mă lăsa!”. Nu trecuseră nici zece minute și printre furiile viscolului zărise o lumină slabă. Era un alt cioban, rătăcit și el, care purta o făclie. Împreună găsiseră o peșteră și se salvaseră reciproc. Atunci înțelesese Ștefan că Dumnezeu lucrează prin oameni și că bunătatea Lui se arată exact atunci când crezi că totul este pierdut.

— Bunicule, de unde vine toată frumusețea asta? întrebă copilul, arătând cu degetul spre cerul aprins. — Dar unde locuiește El, bunicule

— Este și acolo, sus, dar mai ales este aici, printre noi. Dumnezeu Cel Bun și Sfânt locuiește în inima omului curat. Îl găsești în pâinea caldă pe care bunica o scoate din cuptor, în izvorul rece care astâmpără setea drumețului și în zâmbetul pe care îl dăruiești unui om necăjit. El nu are nevoie de palate de aur, ci de un suflet plin de iubire și bunătate.

— Vine de la Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, dragul meu. El este cel care a pictat cerul în astă seară, așa cum face în fiecare zi, doar ca să ne bucure sufletele. Ștefan zâmbi din nou, cu ochii umezi de emoție

Bătrânul își amintea de vremurile tinereții sale, când viața nu fusese deloc ușoară. Trecuse prin lipsuri, prin secetă și prin ierni atât de grele încât pământul crăpa de ger. Dar în ciuda tuturor greutăților, Ștefan Miculaiciuc nu își pierduse niciodată credința. În colțul de sus al camerei sale mici, o icoană veche veghea mereu, iar candela aprinsă amintea că lumina nu piere niciodată în întuneric.